Piloții forați cu șnec continuu (CFA) au fost folosiți pentru prima dată în urmă cu 50 de ani în America de Nord. Aceștia sunt construiți prin dislocuirea și îndepărtarea pămîntului, dar este indusă și o ușoară îndesare laterală a pământului care crește capacitatea piloților. Metoda folosită pentru forarea acestor piloți permite realizarea lor într-o gamă largă de pământuri, nisipoase sau coezive, în absența sau prezența apei subterane. Piloții CFA pot fi folosiți pentru a transfera încărcările sub elementele structurale sau pentru a forma ziduri de sprijin din piloți secanți sau tangenți. Diametrul acestor piloți variază între 40 și 120 centimetri și pot atinge lungimi de până la 25 de metri.
Instalația e formată dintr-un conductor, tubular sau cu flanșe, montat pe un șasiu pe șenile. Forajul e realizat prin intermediul unei plăci de oțel elicoidală sudată pe o tijă goală la interior (șnec). Instrumentul de tăiat e prevăzut cu dinți/fălci care rup din pământ. Transportul pământului la suprafață se face prin intermediul șnecului (șurubul lui Arhimede). Un dop special, așezat în capătul tijei, e folosit pentru a preveni pătrunderea pământului în interiorul șnecului în momentul în care acesta este introdus în pământ prin rotire. Pereții forajului se sprijină pe șnecul acoperit cu pământ pe întreaga durată a forării fiind, astfel, eliminată necesitatea utilizării tubajului sau suspensiei. În momentul în care adâncimea dorită a fost atinsă, betonul e pompat cu ajutorul unei pompe prin interiorul tijei și, în același timp, șnecul e ridicat la suprafață într-o manieră controlată. Pentru a putea fi pompat, betonul trebuie să aibă o lucrabilitate destul de ridicată. După ce forajul a fost umplut cu beton, carcasa de armătură e introdusă, prin vibrare, în betonul proaspăt turnat.
Acest proces, în care betonul e turnat pe loc, e potrivit pentru realizarea piloților în pământurile moi, unde ar fi fost necesară folosirea tubajului sau suspensiei. În cazul în care apar probleme în timpul execuției, necesitatea reproiectării grupului de piloți sau a capului de coronament este eliminată deoarece, reforarea și construirea pilotului în același loc e relativ simplă utilizând această metodă. Cerințele de realizarea a betonului trebuie stabilite cu mare grijă astfel încât să fie menținută lucrabilitatea acestuia pe întreaga durată a betonării și, în același timp, să se evite segregarea sau scurgerea acestuia în timpul turnării. E foarte importantă alegerea unei companii cu experiență în construcția de piloți CFA pentru proiectul dumneavoastră, având în vedere că trebuie evaluat efectul pe care această tehnică de construcție îl poate avea în diferite tipuri de pământuri. Pentru mai multe detalii, contactați-ne.
GT GROUND ENGINEERING & CONSTRUCTION SERVICES a construit mii de piloți CFA, de diferite diametre și lungimi. Experiența noastră vastă ne permite utilizarea acestei metode în cele mai dificile condiții de teren. Proiectele realizate de noi au constat în clădiri rezidențiale și de birouri, depozite, porturi, etc. Exemple recente includ fundațiile pentru turnurile de birouri 4 și 5 de la AFI Park, fundația pe piloți a Hipermarketului Auchan, fundația pentru sprijinirea a 8 silozuri metalice în Portul Constanța, și multe altele.